Bacalaureat 2017
Simulare
Profil real 3h
Limba și literatura română 2017
Limba și literatura română – Profil real – Bacalaureat 2017, simulare
Textul subiectului
Ministerul Educaţiei Naţionale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Examenul de bacalaureat naţional 2017
Proba E. a)
Limba şi literatura română
Clasa a XII-a
Simulare
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică
Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Citeşte următorul text:
La ghișeu lumea se rărise de-a binelea. Abia vreo câțiva țărani bătrâni și slăbănogi mai
forfoteau și se înghesuiau, parc-ar fi stat pe jăratec. Nicolae cu feciorul și cu baba, care acum se
ținea de dânșii ca scaiul de oaie, alergând neîncetat de la un capăt al rampei la cellalt, priveau
rugători în răstimpuri la vardistul care le răspundea printr-o încruntare din sprâncene și la șeful care
țăcănea biletele și-i măsura cu sulițe de dispreț când din întâmplare îi cădeau înaintea ochilor. În cele
din urmă, însă, ajunseră și ei la ferestruică.
— Două până la Salva, zise Nicolae pleoștit, numărând gologanii unsuroși pe tabla albă de
marmoră.
— Altădată să te înveți minte, mojicule! îi sâsâi șeful aruncându-i biletele.
— Iartă, domnule, iartă-ne și nu ne năpăstui ... bâlbâi bătrânul umilit. Că noi suntem proști,
păcatele noastre ... Pesemne așa ne-a lăsat Dumnezeu, proști și necăjiți și nepricepuți, păcatele
noastre ... Da’ dumneavoastră trebuie să fiți mai iertători, că sunteți oameni învățați și ... […]
Nicolae se avântă pe scările unui vagon în ale cărui ferestre zărise capete de țărani. Se cățără
de clanță și o smuci cu putere, dar ușa nu îngădui. Și trenul șuieră prelung și începu a bubui și a fosăi.
— Urcați-vă, mă, urcați-vă! fulgeră din nou conductorul, bâțâind din mâini și din picioare.
Bătrânul se dădu repede jos și se azvârli la altă ușă, în vreme ce trenul începu a înainta
vuind, iar baba se bocea amarnic, frângându-și mâinile. În clipa aceea însă conductorul se năpusti
ca un viespe asupra lui Tabără, îl înhăță de după cap, îi trânti un pumn în ceafă și-l îmbrânci pe scări
la vale ... Feciorul cu baba stăteau deoparte ca doi pociumbi* și se uitau cu ochii sticloși de spaimă.
— Să vă sculați mai devreme, putregaiule, și să nu mocoșiți* […] ! răcni conductorul,
dispărând într-un vagon.
Nicolae Tabără se prăvăli grămadă cu obrazul în prundiș și sângele îl prididi pe gură și pe
nas. Și așa rămase un dram de vreme, neclintit ca un mort. Creierii îi vuiau, iar sufletul îi sângera și-l
durea mai strașnic decât rănile feței. Apoi se ridică încetinel, clătinându-se pe picioare, își șterse
sângele cu poala cămășii și aruncă o privire mută în urma trenului, care se pierdea în ceața zorilor.
Liviu Rebreanu, Proștii
* pociumb – par lung, ţăruş
*a mocoşi – a pierde prea mult timp la o treabă
Scrie pe foaia de examen răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la text:
1. Numeşte câte un sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor zărise şi spaimă. 2 puncte
2. Explică rolul cratimei în secvenţa parc-ar fi stat. 2 puncte
3. Construieşte un enunţ în care să foloseşti o locuţiune/expresie care să conţină substantivul
lume. 2 puncte
4. Transcrie, din textul dat, două secvenţe care conturează dimensiunea spaţială. 4 puncte
5. Precizează două motive literare prezente în textul dat. 4 puncte
6. Menţionează tipul de perspectivă narativă din textul dat. 4 puncte
7. Prezintă rolul verbelor la timpul imperfect în textul dat. 4 puncte
8. Ilustrează, cu câte un exemplu din textul dat, două trăsături ale genului epic. 4 puncte
9. Comentează, în 60 – 100 de cuvinte, următoarea secvenţă din text: Nicolae Tabără se prăvăli
grămadă cu obrazul în prundiș și sângele îl prididi pe gură și pe nas. Și așa rămase un dram de
vreme, neclintit ca un mort. Creierii îi vuiau, iar sufletul îi sângera și-l durea mai strașnic decât
rănile feței. Apoi se ridică încetinel, clătinându-se pe picioare, își șterse sângele cu poala cămășii
și aruncă o privire mută în urma trenului, care se pierdea în ceața zorilor. 4 puncte
Probă scrisă – Limba şi literatura română Simulare
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Pagina 1 din 2
Ministerul Educaţiei Naţionale
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Scrie un text de tip argumentativ de 150 – 300 de cuvinte despre necesitatea competenţelor de
utilizare a calculatorului în contextul actual.
În elaborarea textului de tip argumentativ, trebuie:
− să respecţi structura discursului de tip argumentativ: formularea ideilor în scris, utilizarea
mijloacelor lingvistice adecvate exprimării unei aprecieri; 8 puncte
− să ai conţinutul adecvat argumentării pe tema dată: formularea ipotezei/a propriei opinii faţă de
problematica pusă în discuţie, enunţarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două argumente
adecvate ipotezei, formularea unei concluzii pertinente; 16 puncte
− să respecţi normele limbii literare (registrul stilistic adecvat, normele de exprimare, de ortografie
şi de punctuaţie) şi precizarea privind numărul de cuvinte. 6 puncte
Notă! În vederea acordării punctajului, textul trebuie să fie în concordanţă cu problematica
pusă în discuţie.
Nu sunt obligatorii exemple din opere literare.
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Redactează un eseu de 600 – 900 de cuvinte în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume
într-un text poetic studiat, aparținând lui Tudor Arghezi.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă,
într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– prezentarea o două imagini/idei poetice din textul poetic studiat, relevante pentru tema şi
viziunea despre lume;
– ilustrarea a patru elemente de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic studiat, semnificative
pentru tema şi viziunea despre lume (imaginar poetic, titlu, incipit, relaţii de opoziţie şi de simetrie,
motiv poetic, laitmotiv, figuri semantice/tropi etc.);
– susţinerea unei opinii despre modul în care tema şi viziunea despre lume se reflectă în textul
poetic studiat.
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului vei primi 16 puncte (câte 4 puncte pentru fiecare cerinţă/reper).
Pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor în scris – 3 puncte; abilităţi de
analiză şi argumentare – 3 puncte; utilizarea limbii literare – 2 puncte; ortografia – 2 puncte;
punctuaţia – 2 puncte; aşezarea în pagină, lizibilitatea – 1 punct; respectarea precizării privind
numărul de cuvinte – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru redactare, eseul trebuie să aibă minimum 600 de
cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.
Probă scrisă – Limba şi literatura română Simulare
Filiera teoretică – Profilul real; Filiera tehnologică; Filiera vocaţională – Toate profilurile (cu excepţia profilului pedagogic)
Pagina 2 din 2
Alte subiecte la Limba și literatura română – Profil real
2026 · Sesiunea iunie–iulie
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 06
2026 · Sesiunea iunie–iulie (rezervă)
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 05
2026 · Sesiunea august
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 04
2026 · Sesiunea august (rezervă)
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 01
2026 · Sesiunea specială
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 03
2026 · Simulare
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem
2026 · Simulare (a doua)
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 03
2026 · Model de subiect
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem
2025 · Sesiunea iunie–iulie
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 07
2025 · Sesiunea iunie–iulie (rezervă)
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 08
2025 · Sesiunea specială
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem · Var. 06
2025 · Simulare
Limba și literatura română
Profil real
Subiect
· Barem