DauExamen
Bacalaureat 2019 Simulare 3h

Economie 2019

Economie – Bacalaureat 2019, simulare

Textul subiectului
Ministerul Educaţiei Naționale Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare Examenul de bacalaureat național 2019 Proba E. d) Economie Simulare Profilul umanist din filiera teoretică, profilul servicii din filiera tehnologică şi toate profilurile şi specializările din filiera vocaţională, cu excepţia profilului militar • Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu. • Timpul de lucru efectiv este de 3 ore. SUBIECTUL I (30 de puncte) Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare răspunsului corect: 1. Prețul de echilibru pe piața bunurilor economice se formează atunci când: a. nevoia de bunuri economice este egală cu cererea de bunuri economice b. cererea satisfăcută este mai mare decât oferta satisfăcută c. oferta reală de bunuri economice este egală cu cererea de bani d. cererea de bunuri economice este egală cu oferta de bunuri economice 3 puncte 2. Salariul real are o tendinţă de scădere dacă: a. indicele preţurilor bunurilor de consum înregistrează o creştere mai mare decât indicele salariului nominal b. indicele preţurilor bunurilor de producţie înregistrează o scădere mai mare decât indicele salariului nominal c. indicele preţurilor bunurilor de consum înregistrează o creştere mai mică decât indicele salariului nominal d. indicele preţurilor bunurilor de producţie înregistrează o scădere mai mică decât indicele salariului nominal 3 puncte 3. Dacă preţul bunului A este de 300 u.m., iar al bunului B cu 50% mai mare, echilibrul consumatorului se realizează atunci când raportul utilităţilor marginale A şi B este: a. 1,5 b. 1 c. 0,66 d. 0,33 3 puncte 4. Pe termen scurt, atâta timp cât costul total mediu este mai mic decât costul marginal, dar mai mare decât costul variabil mediu: a. costul marginal va scădea, iar costul variabil mediu va crește b. cantitatea produsă a crescut, iar costul fix mediu a scăzut c. productivitatea medie va crește, odată cu creșterea producției d. costul variabil a scăzut, odată cu creșterea costurilor fixe 3 puncte 5. Purtătorii cererii pe piața monetară sunt agenți economici care: a. dispun de capital financiar pe care îl pot oferi sub formă de credite b. cheltuiesc mai mult decât resursele financiare de care dispun c. dețin bani lichizi pe care îi investesc pe piața capitalurilor d. au consumuri mai mici decât veniturile încasate 3 puncte 6. Costurile de fabricație ale unui bun care se vinde cu 200 u.m. sunt: costuri fixe medii 100 u.m./buc. și costuri variabile 20.000 u.m. În aceste condiții, nivelul producției la care apare pragul de rentabilitate este de: a. 0 buc. b. 10 buc. c. 100 de buc. d. 200 de buc. 3 puncte 7. Maximizarea cantității de bunuri și servicii la un volum dat al factorilor implicați în producție constituie soluția rațională în cazul: a. creșterii și diversificării nevoilor b. utilizării resurselor regenerabile c. trebuințele societății sunt reduse d. suficienței factorilor de producție 3 puncte 8. Scăderea producției de bunuri economice determină formarea unui excedent de masă monetară întrucât: a. oferta de bani se adaptează la nivelul producției b. salariile cresc în același ritm cu prețurile bunurilor de consum c. nivelul masei monetare în circulație a rămas la același nivel d. nivelul prețurilor crește odată cu cheltuielile de producție 3 puncte Probă scrisă la economie Simulare Pagina 1 din 2 Ministerul Educaţiei Naționale Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare 9. În situația în care depunerile făcute la o bancă, în cuantum de 600 mil. u.m., sunt acordate sub formă de credite pentru un an, diferența dintre rata dobânzii active și rata dobânzii pasive este de 4%, iar profitul realizat este de 70% din câștigul băncii, atunci masa acestui profit este: a. 7,2 mil. u.m. b. 16,8 mil. u.m. c. 24 mil. u.m. d. 420 mil. u.m. 3 puncte 10. În sens general, utilitatea semnifică: a. însușirea intrinsecă, obiectivă a bunului c. satisfacția totală resimțită de consumator b. satisfacția generată prin consumul bunului d. capacitatea adițională prin consum suplimentar 3 puncte SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte) 1. Transcrieţi pe foaia de examen tabelul de mai jos: Timp Preţ (u.m./buc.) Cantitate cerută (buc.) Cantitate oferită (buc.) T1 1000 500 T2 2000 200 T3 3000 300 T4 4000 400 a) Completaţi coloanele tabelului dat cu valori numerice fictive, ştiind că acestea trebuie să reflecte relația dintre preț și cantitatea cerută, respectiv dintre preț și cantitatea oferită dintr-un bun. b) Calculaţi coeficientul de elasticitate a cererii în funcţie de preţ, pentru perioada T1-T2, pe baza valorilor numerice pe care le-ați înscris în tabel, precizând totodată formula utilizată pentru realizarea calculului și tipul de elasticitate corespunzător valorii coeficientului pe care l-ați determinat. 8 puncte 2. Calculați explicit sumele plătite de un agent economic debitor, sub formă de dobândă, pentru două credite, fiecare de 500 u.m., primul fiind acordat pentru jumătate de an, iar cel de-al doilea pe o perioadă de 3 ani, de fiecare dată la o rată a dobânzii de 10%. 10 puncte 3. În anul curent, costurile medii sunt de 7 u.m., în condițiile în care producția a înregistrat un indice de 150%. Prețul de vânzare pe piață s-a menținut la 8 u.m., iar volumul inițial al producției a fost de 6200 buc. Determinați, scriind algoritmul folosit pentru efectuarea calculelor şi precizând semnificația notațiilor din formulele utilizate: a) rata profitului, calculată la costul unitar din anul curent (calculul ratei profitului se efectuează cu o zecimală); b) masa profitului din anul curent. 12 puncte SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) Răspundeţi la fiecare dintre următoarele cerinţe: 1. Se dă următorul text: Protecția mediului creează azi numeroase locuri de muncă. Pe de o parte, munca decurge din nevoia de a repara distrugerile cauzate mediului, iar pe de altă parte, activitatea economică de protecție a mediului ambiant este incorporată direct în procesele productive. Astfel se asigură productivitate mediului, deci mai puține cheltuieli cu alocarea resurselor pentru repararea distrugerilor. a) Enumerați patru noțiuni economice din textul dat. b) Menționați câte o caracteristică pentru două dintre noțiunile enumerate. 10 puncte 2. Știind că modificările intervenite pe o anumită piață afectează și piețele corelate acesteia, precizați ce efect va avea scăderea ofertei de tablă asupra cererii de autoturisme, ofertei de autoturisme și asupra prețului autoturismelor. 9 puncte 3. Transcrieți pe foaia de examen graficul de mai jos care ilustrează cererea și oferta pe o piață oarecare: a) Completați graficul marcând curba cererii cu litera C, curba ofertei cu litera O și cantitatea de echilibru cu litera E. b) Marcați pe grafic, prin valori numerice, prețul de echilibru și un preț de vânzare la care apare surplus de ofertă. 11 puncte Probă scrisă la economie Simulare Pagina 2 din 2

Alte subiecte la Economie