Bacalaureat 2026
Model de subiect
3h
Istorie 2026
Istorie – Bacalaureat 2026, model de subiect
Textul subiectului
Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare
Examenul național de bacalaureat 2026
Proba E. c)
Istorie
Model
Filiera teoretică, profil umanist, toate specializările; Filiera vocaţională - profil artistic, toate specializările; - profil sportiv,
toate specializările; - profil pedagogic, specializările: bibliotecar-documentarist, instructor-animator, instructor pentru
activităţi extraşcolare, pedagog şcolar, educator-puericultor; - profil teologic, toate specializările.
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de trei ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Citiţi, cu atenţie, sursele de mai jos:
A. „La sfârșitul anului 1916 și începutul lui 1917, România se afla într-o situație gravă deoarece
la consecințele […] unei campanii dezastruoase se adăugau marile dificultăți din relațiile cu Rusia, cel
mai important aliat al României în acel moment. […] O primă problemă […] a fost aceea a
comandamentului […], rușii cerând regelui Ferdinand să admită ca marele cartier general* român să
se integreze cartierului general rus din România, comandat de generalul Vladimir V. Zaharov. […]
Potrivit Constituției, regele era comandantul suprem al armatei și nu putea ceda această prerogativă
unui general rus, căruia urma să-i fie subordonat. […] Pe de altă parte, în timp de război, potrivit
prevederilor legii stării de asediu, marele cartier general avea dreptul de a dispune în chestiuni de
administrație peste miniștri […]. Prin urmare, desființarea acestui organism și înlocuirea lui cu o
structură străină puneau autoritățile românești în subordinea acesteia. […] Pentru luarea unei decizii
s-a deplasat la […] sediul marelui cartier general român și prim-ministrul Ion I. C. Brătianu care a
respins ferm propunerea rusă. Ca să tranșeze disputa, regele Ferdinand a trimis o telegramă lui
Nicolae al II-lea în care solicita păstrarea individualității armatei române. Țarul și-a dat acordul.”
(P. Otu, România în Primul Război Mondial, Beligeranța, 1916-1917)
*marele cartier general - organism care asigură conducerea armatei în situație de război
B. „Situația deosebită din Moldova și insistențele părții ruse au generat reacții din partea
Misiunii Militare Franceze și a guvernului român. Generalul Berthelot, asupra căruia se exercitau
presiuni pentru a accepta transferul trupelor române și a propriei Misiuni Militare peste Prut, a
trimis la sfârșitul lunii decembrie 1916 o telegramă la Paris, care a atras atenția autorităților
franceze asupra planurilor rusești. Prin urmare, Franța a devenit mult mai atentă, ea neputând
accepta dizolvarea propriei Misiuni Militare. […] Tot în scopul reglării raporturilor româno-ruse,
prim-ministrul Ion I. C. Brătianu […] a participat, în […] 1917, la Conferința interaliată de la
Petrograd. […] Prim-ministrul […] a avut numeroase întâlniri cu diferite personalități politice și
militare, primind asigurări că Aliații își vor îndeplini angajamentele asumate.
Rezistența regelui Ferdinand, acțiunile guvernului în frunte cu Ion I. C. Brătianu, ajutorul
acordat de Misiunea Militară Franceză […] i-au determinat pe ruși să renunțe la pretențiile de a
transfera armata română dincolo de Nistru.”
(P. Otu, România în Primul Război Mondial, Beligeranța, 1916-1917)
Pornind de la aceste surse, răspundeţi la următoarele cerinţe:
1. Numiţi un spațiu istoric precizat în sursa A. 2 puncte
2. Precizaţi, din sursa B, o informație referitoare la Misiunea Militară Franceză. 2 puncte
3. Menţionaţi doi conducători politici la care se referă atât sursa A, cât și sursa B. 6 puncte
4. Scrieţi, pe foaia de examen, litera corespunzătoare sursei care susţine că prim-ministrul român
participă la Conferința interaliată din anul 1917. 3 puncte
5. Scrieţi o relaţie cauză-efect stabilită între două informaţii selectate din sursa A, precizând rolul
fiecăreia dintre aceste informaţii (cauză, respectiv efect). 7 puncte
6. Prezentaţi două fapte istorice referitoare la statul român, desfășurate în perioada 1918-1923.
6 puncte
7. Menţionaţi o asemănare între două acțiuni prin care România participă la relațiile internaționale
din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. 4 puncte
Probă scrisă la istorie Model
Pagina 1 din 2
Ministerul Educaţiei și Cercetării
Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Citiți, cu atenție, sursa de mai jos:
„În vara și toamna anului 1945, Partidul Comunist s-a consolidat, pe măsură ce lupta politică
s-a intensificat. Liderii comuniști și-au îndreptat atenția spre crearea unui partid disciplinat, iar la 16
octombrie 1945, au organizat prima conferință națională a partidului. Delegații au ales un Comitet
Central și un Birou Politic, alcătuite din Gheorghiu-Dej ca secretar general alături de Ana Pauker și
Teohari Georgescu, ministrul de interne, ca secretari. [...]
La jumătatea lunii octombrie 1946, guvernul a stabilit [...] ca alegerile să aibă loc la 19
noiembrie [...]. Atât Blocul Partidelor Democratice, dominat de comuniști, cât și național-țărăniștii,
care se aflau în fruntea opoziției, au considerat alegerile bătălia decisivă în lupta pentru putere.
Partidul Comunist încredințase Ministerului de Interne condus de comuniști misiunea organizării
alegerilor. Un uriaș aparat administrativ a fost mobilizat de comuniști pentru a-i promova pe
candidații Blocului și a împiedica opoziția să desfășoare o campanie eficientă. [...] Alegerile din 19
noiembrie 1946 au avut loc într-o atmosferă de tensiune maximă. Guvernul urma să anunțe
rezultatele în ziua următoare [...], dar a existat o întârziere de 48 de ore. Acestea indicau o victorie
covârșitoare a Blocului Partidelor Democratice cu circa 70% din voturi [...] însă dovezile descoperite
după 1989 arată că a fost exact invers și că național-țărăniștii obținuseră o victorie răsunătoare. Se
pare că, atunci când au conștientizat proporțiile înfrângerii lor [...], liderii comuniști au suspendat
raportarea numărătorilor și le-au transmis instrucțiuni tuturor prefecților să «revizuiască» cifrele în
sensul unei victorii a Blocului Partidelor Democratice. [...]
Noul guvern, care își preluase atribuțiile la 1 decembrie 1946, cu P. Groza din nou prim-ministru,
era dominat de comuniști. Guvernul se confrunta cu sarcini descurajante. Una dintre cele mai presante
era refacerea după război, deoarece agricultura, industria și întreaga infrastructură economică suferiseră
daune majore. [...] Despăgubirile de război, care includeau alimente, materii prime de tot felul și
confiscări sovietice de echipament industrial, au secătuit țara de resurse. Guvernul sovietic era de
asemenea hotărât să monopolizeze producția internă și comerțul extern românesc [...].”
(K. Hitchins, Scurtă istorie a României)
Pornind de la această sursă, răspundeți la următoarele cerințe:
1. Numiți prim-ministrul României, precizat în sursa dată. 2 puncte
2. Precizați secolul în care se desfășoară evenimentele prezentate în sursa dată. 2 puncte
3. Menționați formațiunea politică și o acțiune desfășurată pentru organizarea acesteia în 1945, la
care se referă sursa dată. 6 puncte
4. Menționați, din sursa dată, două informații referitoare la situația economică a României.
6 puncte
5. Formulați, pe baza sursei date, un punct de vedere referitor la alegerile din 1946, susținându-l
cu două informații selectate din sursă. 10 puncte
6. Argumentați, printr-un fapt istoric relevant, afirmația conform căreia regimul politic din România
se consolidează în perioada stalinismului prin acțiuni desfășurate în politica internă. (Se
punctează prezentarea unui fapt istoric relevant și utilizarea conectorilor care exprimă
cauzalitatea și concluzia.) 4 puncte
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Elaboraţi, în aproximativ două pagini, un eseu despre spațiul românesc în secolele al XIV-lea
– al XV-lea, având în vedere:
- precizarea unui conflict militar la care participă românii din sudul Carpaților în secolul al XIV-lea
și menționarea a două aspecte cu privire la acesta;
- menţionarea a două acțiuni politice referitoare la spațiul românesc din estul Carpaților în secolul
al XIV-lea;
- prezentarea unui fapt istoric la care participă românii în prima jumătate a secolului al XV-lea;
- formularea unui punct de vedere referitor la acțiunile diplomatice desfășurate de români în a
doua jumătate a secolului al XV-lea şi susţinerea acestuia printr-un argument istoric.
Notă! Se punctează şi utilizarea limbajului istoric adecvat, structurarea prezentării, evidenţierea
relaţiei cauză-efect, elaborarea argumentului istoric (prezentarea unui fapt istoric relevant și
utilizarea conectorilor care exprimă cauzalitatea şi concluzia), respectarea succesiunii
cronologice/logice a faptelor istorice şi încadrarea eseului în limita de spaţiu precizată.
Probă scrisă la istorie Model
Pagina 2 din 2
Alte subiecte la Istorie
2026 · Sesiunea iunie–iulie
Istorie
Subiect
· Barem · Var. 03
2026 · Sesiunea iunie–iulie (rezervă)
Istorie
Subiect
· Barem · Var. 07
2026 · Sesiunea august
Istorie
Subiect
· Barem · Var. 04
2026 · Sesiunea specială
Istorie
Subiect
· Barem · Var. 02
2026 · Simulare
Istorie
Subiect
· Barem
2026 · Simulare (a doua)
Istorie
Subiect
· Barem · Var. 02
2025 · Sesiunea iunie–iulie
Istorie
Subiect
· Barem · Var. 01
2025 · Sesiunea iunie–iulie (rezervă)
Istorie
Subiect
· Barem · Var. 05
2025 · Sesiunea specială
Istorie
Subiect
· Barem · Var. 03
2025 · Simulare
Istorie
Subiect
· Barem
2025 · Model de subiect
Istorie
Subiect
· Barem
2024 · Sesiunea iunie–iulie
Istorie
Subiect
· Barem · Var. 10