DauExamen
Bacalaureat 2026 Sesiunea iunie–iulie Predare în lb. maghiară – tehnologic 3h

Limba și literatura română 2026

Limba și literatura română – Predare în lb. maghiară – tehnologic – Bacalaureat 2026, sesiunea iunie–iulie (varianta 06)

Textul subiectului
Ministerul Educației și Cercetării Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare Examenul național de bacalaureat 2026 Proba E. a) Limba şi literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară Varianta 6 Filiera tehnologică • Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu. • Timpul de lucru efectiv este de trei ore. Subiectul I 30 de puncte Citește cu atenție textul dat: Sociologii au identificat vârsta care este cea mai potrivită pentru formarea unei prietenii. Nu că, în afara ei, oamenii ar fi incapabili să formeze legături semnificative cu alţi oameni, însă la alte vârste viaţa ne poartă pe alte drumuri. Nu e nimic mai simplu și nimic mai complicat în același timp ca, mergând pe terenul de joacă, să spui acele cuvinte magice: „Cum te cheamă? Vrei să ne jucăm împreună?” La 4-5 ani, prieteniile se formează cu viteza luminii sau poate doar cu viteza pe care o permite vorbirea, aflată în formare, a celor doi protagoniști. În acest microcosmos social se nasc povești dependente de timpul și spaţiul de joacă. De atunci încolo, timpul și spaţiul ne determină, uneori mai discret, alteori mai evident, toate relaţiile sociale, implicit și prieteniile. În adolescenţă, prietenia capătă nuanţe mai intense. La această vârstă, prieteniile încep să se bazeze tot mai mult pe valori împărtășite, pe loialitate și interese comune, mai mult decât pe apropierea care e prioritară în copilărie. Însă tot în adolescenţă, pentru că identitatea este încă în formare și, uneori, se află sub influența extremelor tipice vârstei, prieteniile nou formate pot fi vulnerabile, de scurtă durată. Între 20 și 24 de ani, o multitudine de factori se îmbină spre a ne oferi ocazii prielnice pentru prietenie: e vârsta la care cei mai mulţi nu au responsabilităţi presante în familia de origine (îngrijirea părinţilor vârstnici) și nu au nici presiunea responsabilităţii pentru propria familie (petrecerea timpului împreună cu partenerul de viaţă, îngrijirea copiilor). Cea mai puternică resursă a tânărului adult este timpul. Potrivit anumitor studii, un adult tânăr petrece, în medie, între 10 și 20 de ore săptămânal împreună cu prietenii, campionii socializării fiind adulţii cu vârste între 20 și 24 de ani. Apoi, pe măsură ce avansăm în vârstă, la maturitate, apar elemente noi în ecuaţie: întoarcerea de la facultate în orașul natal/mutarea în alt oraș cu serviciul, înlocuirea facultăţii cu serviciul (și a reţelei de prieteni de o vârstă cu o reţea eterogenă sub acest aspect), precum și formarea unei familii. Uneori, oamenii (mai ales la 30-40 de ani) se gândesc pur și simplu nu am timp de prieteni acum, iar lucrul acesta este o greșeală. după Alina Kartman, Cum ni se schimbă prieteniile de-a lungul vieţii, www.semneletimpului.ro Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe cu privire la textul dat. I. Scrie litera corespunzătoare răspunsului corect. 6 puncte Persoanele cu vârste cuprinse între......sunt considerate campioni ai socializării. a. 4 și 5 ani b. 10 și 20 de ani c. 20 și 24 de ani d. 30 și 40 de ani II. Notează „A” sau „F” în dreptul literei corespunzătoare fiecărui enunț pentru a stabili dacă acesta este „adevărat” sau „fals”, valorificând informațiile din textul dat. 8 puncte a. Sociologii nu au identificat o anumită vârstă potrivită pentru a lega prietenii. b. Prieteniile din copilărie nu depind de apropierea în timp și spațiu. c. Toate relațiile de prietenie formate în adolescență sunt durabile. d. La maturitate, relațiile de prietenie pot fi influențate de mutarea în alt oraș. _______________________________________________________________________________________ Probă scrisă – Limba şi literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară Varianta 6 Filiera tehnologică Pagina 1 din 4 Ministerul Educației și Cercetării Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare III. Scrie, pe foaia de examen, în dreptul fiecărei cifre una dintre literele (a – e) corespunzătoare fragmentelor care lipsesc din textul de mai jos. 8 puncte Anthony Giddens scria în lucrarea sa Sociologie că majoritatea oamenilor petrec o anumită bucată a timpului lor zilnic (să zicem de la ora 9 la ora 17) la muncă. Dar nu doar timpul zilnic este porţionat, ci și cel săptămânal. ____(1) În copilărie, prieteniile sunt ocazii de a exersa viaţa. În prietenie, copilul învaţă autocontrolul și să devină, pe de o parte, mai puţin egocentric și, pe de altă parte, conștient de nevoile celor din jur. ____(2) Încă din anii 1950, sociologii au inclus proximitatea în topul celor mai importante trei ingrediente pentru formarea unei prietenii. ____(3) Jurnalista Kara Baskin a observat că formarea unei familii aduce cu sine noi provocări privind relațiile de prietenie. ____(4) după Alina Kartman, Cum ni se schimbă prieteniile de-a lungul vieţii, www. semneletimpului.ro a. Aceasta este vârsta la care mersul la facultate facilitează accesul la o reţea socială densă, în care tinerii adulţi se pot manifesta cu mai multă siguranţă de sine decât în adolescenţă și pot găsi mai ușor prieteni care să le împărtășească valorile. b. Astfel, legarea de prietenii cu alte familii devine o situație complexă. Nu mai este vorba doar despre cât de bine te înțelegi cu cealaltă persoană, ci și despre modul în care partenerul tău o percepe. c. Oamenii lucrează de luni până vineri, iar sfârșitul săptămânii îl petrec acasă, ceea ce le modifică șablonul de activităţi faţă de cel din cursul săptămânii. d. Pe lângă proximitate, specialiștii consideră a fi de o importanţă majoră: interacţiunile repetate, neplanificate și un cadru care să încurajeze vulnerabilitatea și încrederea reciprocă. e. Prietenia îl învaţă pe cel mic ce înseamnă empatia, dar și nevoia lui de a face față micilor eșecuri și respingeri. IV. Scrie, pe foaia de examen, în dreptul fiecărei cifre litera corespunzătoare răspunsului corect, selectând una dintre variante (a-c). 8 puncte Câţiva pași hotărâţi ___(5) pot ajuta să investim mai mult timp și mai ___(6) energie în prieteniile noastre, spune autoarea. Totul începe de la a acorda atenţie și a prioritiza. Eu încerc să plănuiesc cu regularitate întâlniri cu prietenii mei apropiaţi și cu oamenii ___(7) doresc să îi văd cât mai des. Cu toţii avem vieţi relativ ocupate, dar fac, în primul rând, planul și apoi efortul de a ajunge, de a fi acolo. A fi prezent este esențial ___(8) prietenie. după Alina Kartman, Cum ni se schimbă prieteniile de-a lungul vieţii, www. semneletimpului.ro 5. a. ne b. mi c. se 6. a. multe b. multă c. mult 7. a. care b. cine c. pe care 8. a. în b. de la c. cu Subiectul al II-lea 30 de puncte Citește cu atenție textul dat: Laura Lazăr – Lala pentru prieteni – acceleră ușor și întinse mâna către torpedou, unde își ținea ochelarii de soare. Era gol. Se încruntă încercând să-și amintească ce făcuse cu ei; da, cu siguranță îi uitase în camera de hotel, în graba cu care strânsese bagajele. După ieșirea din Sinaia, cerul se limpezise și aerul avea o transparență dureroasă. O clipă se gândi să se întoarcă după ochelari, dar posibilitatea altei întâlniri cu Toni o făcu să renunțe. […] La început, întâlnirea cu colegii i se păruse o _______________________________________________________________________________________ Probă scrisă – Limba şi literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară Varianta 6 Filiera tehnologică Pagina 2 din 4 Ministerul Educației și Cercetării Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare idee bună. După douăzeci de ani, o minivacanță la Sinaia, să se laude fiecare cu ce a realizat, să mănânce și să bea. Da, se gândise că nu-i rău să reînnoade relațiile, unii dintre foștii ei colegi aveau poziții importante. Şi, în plus, crezuse că Toni nu va veni. Nu se mai gândise demult la gașca lor din liceu, cea mai populară, cea mai invidiată: ea, Mirela, Andu, Șerban și Toni. Fuseseră colegi din școala primară și ajunseseră nedespărțiți. Îi legau vacanțele petrecute împreună, după-amiezile de plimbări cu bicicletele prin cotloanele ascunse ale Bucureștiului, […] și făceau planuri de viitor. Medicina, spunea Mirela, care știa cel mai bine ce vrea. Geologia, ziceau Toni și Andu, o meserie frumoasă, care nu te ține înțepenit într-un birou. Ea și Șerban îi ascultau de obicei pe ceilalți, fără să se hotărască încă. Dar mai mult decât să facă planuri le plăcea să viseze, iar visurile îi purtau departe de realitatea din jur. Franța, spunea Toni. America, ziceau Șerban și Andu, mai bine America. Ea și Mirela îi aprobau pe rând. Visuri nedefinite, la adăpostul gândului că mai au timp, că trebuie să termine întâi liceul, apoi facultatea; e bine să ai o meserie, nu să pleci așa, fără căpătâi. […] Gașca lor nu se mai reunise din vara de după terminarea liceului, în acel '89 care schimbase atât de multe. Se mai văzuse întâmplător cu unii colegi, întâlniri încheiate rapid cu promisiunea, niciodată ținută, că vor găsi o zi în care să stea la povești pe-ndelete. Dar cu gașca fusese altceva, de parcă niciunul nu dorise să-și amintească de vremea aceea când viitorul se întindea în fața lor, nesigur, dar la îndemână. Și acum revederea cu Toni. Se scutură fără să vrea. Fusese, în primul rând, neașteptată. Dac-ar fi știut că vine, ar fi renunțat cu siguranță. Se cunoșteau de atâta timp, dar nu se gândiseră că ar putea fi altceva decât prieteni. […] În clasa a douăsprezecea, au fost cuplul cel mai invidiat. Petreceau împreună fiecare moment liber, ba chiar, spre nemulțumirea părinților, și timpul în care ar fi trebuit să învețe, „tocmai acum, când admiterea la facultate bate la ușă, nu puteai să mai aștepți un an“, ce idee, ca și cum dragostea vine la comandă, când ai rezolvat toate celelalte treburi. Dar ce minunat a fost când toate au trecut cu bine, și bacul, și examenul la facultate ─ intraseră toți, Mirela la Medicină, fuseseră zece pe un loc, Andu și Toni la Geologie, Șerban la Construcții, iar ea, la ASE. Erau liberi acum să facă ce vor, dar parcă nu știau cu ce să-și umple zilele de libertate. Anca Vieru, Felii de lămâie Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerințe cu privire la textul dat. A. I. Una dintre temele fragmentului selectat din opera literară Felii de lămâie de Anca Vieru este Experiențe fundamentale ale existenței. Precizează, în două-trei enunțuri, o altă temă identificată în textul dat, justificând răspunsul. 6 puncte II. Precizează, în minimum 20 de cuvinte, perspectiva narativă din textul dat, motivându-ți alegerea. 6 puncte B. Te numești Alina/Alin, ești elevă/elev în clasa a XII-a, la Liceul Tehnologic din Prisaca și ai accesat o pagină de socializare. Redactează un text, de minimum 100 de cuvinte, care reprezintă intervenția ta pe acest forum referitoare la importanța păstrării legăturilor de prietenie cu colegii, după terminarea liceului. 18 puncte În elaborarea textului, vei avea în vedere: − prezentarea unor aspecte legate de importanța păstrării legăturilor de prietenie cu colegii, după terminarea liceului; − precizarea unui avantaj și a unui dezavantaj referitoare la importanța păstrării legăturilor de prietenie cu colegii de liceu; − formularea unei invitații la dialog/schimb de opinii în legătură cu tema intervenției; − utilizarea convențiilor specifice unei intervenții pe o pagină de socializare (de exemplu, formule de adresare, limbaj adecvat etc.); − respectarea coerenței textului, a normelor de exprimare, de ortografie și de punctuație. _______________________________________________________________________________________ Probă scrisă – Limba şi literatura română pentru școlile și secțiile cu predare în limba maghiară Varianta 6 Filiera tehnologică Pagina 3 din 4 Ministerul Educației și Cercetării Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare Notă Ordinea integrării reperelor indicate este la alegere. Pentru conținut, vei primi 14 puncte. Pentru...

Alte subiecte la Limba și literatura română – Predare în lb. maghiară – tehnologic