Bacalaureat 2016
Sesiunea august
3h
Psihologie 2016
Psihologie – Bacalaureat 2016, sesiunea august (varianta 09)
Textul subiectului
Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
Examenul de bacalaureat național 2016
Proba E. d)
Psihologie
Varianta 9
Profilul umanist din filiera teoretică, profilul servicii din filiera tehnologică şi toate profilurile şi specializările din
filiera vocaţională, cu excepţia profilului militar
• Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă 10 puncte din oficiu.
• Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.
SUBIECTUL I (30 de puncte)
Scrieţi pe foaia de examen litera corespunzătoare răspunsului corect, pentru fiecare dintre situaţiile
de mai jos. Este corectă o singură variantă de răspuns.
1. Bogdan are două colege noi de birou şi, în semn de bun venit, le-a oferit câte un trandafir.
A observat însă că una s-a bucurat sincer, iar cealaltă şi-a stăpânit cu greu o grimasă, ceea
ce ilustrează că senzaţiile:
a. au tonalitate afectivă
b. sunt întotdeauna conştiente
c. au valoare informaţională
d. au o intensitate proporţională cu cea a stimulului
2. Andrei este fascinat de multitudinea de nuanţe ale peisajului de toamnă pe care îl admiră
de la fereastra camerei lui, iar acest fapt arată că percepţia sa este:
a. primară
b. secundară
c. bogată în conţinut
d. contextuală
3. Reprezentarea casei bunicilor noştri:
a. este posibilă chiar dacă nu am văzut-o niciodată
b. poate fi detaşată de contextul spaţio-temporal în care am perceput-o
c. se poate realiza în absenţa memoriei
d. este o imagine abstractă
4. Reprezintă o trebuinţă primară/înnăscută:
a. obţinerea unui post bine plătit într-o companie
b. achiziţionarea unui bilet all inclusive pentru un concediu în staţiunea preferată
c. consumul laptelui necesar pentru hrana unui copil
d. cumpărarea unui telefon performant pentru un adolescent
5. Capacitatea trăirilor afective de a se exterioriza se numeşte:
a. polaritate afectivă
b. expresivitate emoţională
c. mobilitate emoţională
d. dispoziţie afectivă
6. Absorbit de lectura unei cărţi, Horia nu înregistrează nimic din conversaţiile purtate de ceilalţi
colegi cu care se află în tren, în drum spre litoral. Acest lucru indică:
a. capacitatea de a capta toţi stimulii din mediu
b. selectivitatea atenţiei
c. lipsa de concentrare
d. absenţa atenţiei
Probă scrisă la psihologie Varianta 9
Pagina 1 din 2
Ministerul Educaţiei Naționale și Cercetării Științifice
Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare
7. Conştientă de riscurile pe care şi le-a asumat, Ecaterina Teodoroiu şi-a condus plutonul spre
victorie, în pofida tuturor obstacolelor întâmpinate, dând dovadă de acea calitate a voinţei
numită:
a. motivaţie
b. inteligenţă
c. perseverență
d. abilitate
8. Doi dintre colegii tăi sunt fraţi gemeni. Cu toate acestea ei au gusturi, idei, atitudini şi
comportamente destul de diferite, ceea ce dovedeşte că personalitatea fiecăruia este:
a. unică
b. matură
c. sistemică
d. invariabilă
9. Formele motivaţionale complexe, bine structurate şi puternic integrate la nivel biologic şi
psihologic, de natură înnăscută sau dobândită sunt reprezentate de:
a. idealuri
b. interese
c. convingeri
d. trebuințe
10. Trăirea afectivă de care dă dovadă o persoană care, pentru o perioadă relativ îndelungată,
aparent fără motiv, este veselă şi entuziastă, se numeşte:
a. afect
b. emoţie curentă
c. pasiune
d. dispoziţie afectivă
SUBIECTUL al II-lea (30 de puncte)
Citiți, cu atenție, textul de mai jos:
Activitatea umană nu se limitează doar la captarea sau prelucrarea informaţiilor cu suportul
gândirii. Pentru a fi eficientă ea trebuie să anticipeze, să prefigureze viitorul situaţiei, al
evenimentului, fapt realizat prin intrarea în funcţiune a unui nou proces psihic, imaginaţia.
Pornind de la textul dat, răspundeți următoarelor cerințe:
1. Precizaţi înţelesul a două dintre procesele psihice la care face referire textul. 4 puncte
2. Prezentaţi, în aproximativ zece rânduri, o modalitate prin care limbajul este implicat în
desfăşurarea unuia dintre procesele psihice la care se referă textul dat. 6 puncte
3. Explicaţi modul specific în care interacţionează procesele psihice identificate în text şi precizate
la punctul 1., menţionând totodată şi categoria sau sistemul în care se încadrează fiecare.
10 puncte
4. Construiți un exemplu prin care să evidențiați una dintre operațiile gândirii. 4 puncte
5. Argumentaţi, în aproximativ zece rânduri, utilitatea uneia dintre modalităţile de optimizare a
memoriei. 6 puncte
SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte)
Răspundeţi fiecăreia dintre următoarele cerinţe:
A. Menţionaţi două niveluri ale creativității. 4 puncte
B. Descrieţi unul dintre stadiile procesului creativ. 6 puncte
C. Evidenţiaţi, în aproximativ o jumătate de pagină, o corelaţie existentă între creativitate și atitudine.
10 puncte
D. Ilustraţi, printr-un exemplu concret, o trăsătură de caracter. 6 puncte
E. Formulaţi un argument prin care să respingeţi afirmaţia potrivit căreia caracterul este neutru din
punct de vedere moral. 4 puncte
Probă scrisă la psihologie Varianta 9
Pagina 2 din 2
Alte subiecte la Psihologie
2026 · Sesiunea iunie–iulie
Psihologie
Subiect
· Barem · Var. 03
2026 · Sesiunea august
Psihologie
Subiect
· Barem · Var. 01
2026 · Sesiunea specială
Psihologie
Subiect
· Barem · Var. 04
2026 · Simulare
Psihologie
Subiect
· Barem
2026 · Simulare (a doua)
Psihologie
Subiect
· Barem · Var. 04
2026 · Model de subiect
Psihologie
Subiect
· Barem
2025 · Sesiunea iunie–iulie
Psihologie
Subiect
· Barem · Var. 01
2025 · Sesiunea specială
Psihologie
Subiect
· Barem · Var. 06
2025 · Simulare
Psihologie
Subiect
· Barem
2025 · Model de subiect
Psihologie
Subiect
· Barem
2024 · Sesiunea iunie–iulie
Psihologie
Subiect
· Barem · Var. 03
2024 · Sesiunea specială
Psihologie
Subiect
· Barem · Var. 04